vineri, 11 decembrie 2015

Am găsit o valiză... O poveste cu mesaj!

Ţin să specific de la început că această povestioară am scris-o în 2014 şi am mai postat-o pe Wattpad. Vă urez lecturare plăcută!

Am găsit o valiză...

Aşteptând trenul spre o lume nouă, găsesc în sala de aşteptare, pe banca de lângă uşa deschisă frecvent de cei care aspiră la o lume mai bună, o valiză tip diplomat, maro, căptuşită cu piele de cea mai înaltă calitate. Fiind curios din fire, înaintez spre acea ispită, încercând să nu fiu observat de călători.

Ajung la diplomat, dar în momentul în care vreau să pun mâna pe el, sunt întrerupt de un grup de studenţi care doresc să se informeze despre mersul trenurilor probabil. Încerc să evit discuţia deoarece planul meu este altul. Ispita îmi face cu ochiul. Din fericire pentru mine, studenţii sunt francezi şi observă că nu înţeleg limba. Observând că nu au cu cine discuta, mă salută şi probabil îmi mulţumesc, îndepărtându-se de mine cu zâmbetul pe buze.

În sfârşit a venit timpul să capturez marele premiu. Cu ochii în patru şi cu un zâmbet fals, dând impresia că valiza îmi aparţine, pun repede mâna pe ea şi îmi fac drum spre o altă bancă, într-un colţ ferit de lume, pentru a-mi admira captura.

Mă aşez, privesc insistent în toate părţile, mă asigur că nu sunt privit şi deschid diplomatul atât cât să aflu ce îmi oferă. Cu un ochi spre sală şi cu celălalt ochi îndreptat spre ispită, îndepărtez siguranţele parcă din aur şi o deschid. Brusc, totul se întunecă în jurul meu şi o lumină orbitoare ieşită din valiză mă pătrunde. M-am îmbogăţit! BANI!

Din colţurile sălii de aşteptare se aude o voce puternică: "Trenul Inter-Regio 1425 Suceava Nord - Bucureşti ajunge în 3 minute la linia 1". Închid repede diplomatul, îmi strâng bagajele, încerc să maschez premiul şi mă pornesc spre peron.

Cu cât avansez spre ieşire, picioarele îmi tremură, inima în urcă parcă în gât, bagajele se fac tot mai grele şi simt că mă sufoc. Frica mă cuprinde, deoarece am senzaţia că toţi oamenii mă privesc, sala nu se mai termină şi uşa parcă fuge de mine! Simt că înnebunesc! Ce mi-a trebuit mie să pun mâna pe ea?

În sfârşit, ajung în faţa uşii îmbătrânite de vreme şi cu frică să nu fiu prins, neatent la detalii, mă împiedic de pragul uşii şi mă lovesc cu putere de betonul rece. Bagajele, inclusiv diplomatul zboară în toate direcţiile. Acum e momentul să scap de păcate!


Trenul ajunge în gară. Indiferent de durerea pe care o am şi de rănile provocate de căzătură, mă ridic repede şi îmi strâng bagajele, fac valiza uitată şi încerc să mă pierd în mulţime. De frică să nu mă trezesc din nou cu ispita în mâna, îmi fac loc printre călători, urc în tren şi intru grăbit în compartiment. Deodată simt o mâna rece pe spatele meu!

Este un domn care a observat episodul de la uşa gării, venit să-mi returneze diplomatul. Pentru ca să nu bată la ochi, pun mâna pe acel "viciu", îi mulţumesc omului binevoitor şi mă aşez tremurând pe bancheta zgâriată şi învechită a trenului îmbătrânit de vreme. Compartimentul e gol. Acum e momentul să aflu pentru ce alerg şi stau atât de stresat. Dacă nu pot să scap de el, măcar să-l verific. Văd un document în format A4 aşezat frumos peste averea nepreţuită.

Deodată, în compartiment intră un domn înalt, îmbrăcat în costum negru, cămaşă albă, pantofi de o strălucire nemaivăzută care din primul moment începe să mă soarbă din priviri. Ca totul să fie complet, poartă un zâmbet fals, o privire încruntată şi fulgerătoare. Pare că vine din cele mai adâncuri locuri ale iadului. Mă salută cu o voce demonică şi se aşează lângă mine. Mă albesc la faţă, pielea mi se face ca de găină şi încep să tremur cum nu am făcut-o niciodată.

Cu toată frică, reuşesc să cobor ochii spre mâna lui în care ţine un diplomat din piele fină, cu încuietori aurite, la fel ca cel găsit de mine. Ştie oare ceva despre valiza mea? Pun repede geaca peste ea şi încerc să fiu cât mai calm, deşi am impresia că acel obiect s-ar putea să-i aparţină unui prieten sau coleg de-al lui. Dacă îl întreb ceva, s-ar putea să fiu acuzat de furt şi să ajung să am alte probleme.

Evitând să-l privesc pe străin, stau cu gândul la misteriosul document. Sunt sigur că dacă l-aş vedea, aş afla care este destinaţia banilor, mai ales că nu există cale de întoarcere. Uşa compartimentului se deschide brusc şi apare controlorul, un om mic, brunet şi la prima vedere foarte glumeţ. Ne cere biletele şi îl întreabă pe înspăimântătorul individ, în spirit de glumă, cum a obţinut primul milion. Omul începe să râdă în hohote spunându-i controlorului să se apuce de afaceri dacă vrea să afle. Desigur, încerc şi eu să râd, mai mult de frică.

Controlorul dispare din compartiment. Roţile trenului încep să scoată un zgomot înfiorător, de parcă o armată de oameni zgârie o tablă cu unghiile. În geamul din dreapta văd un panou pe care scrie mare Bacău. Aparentul afacerist se ridică, mă mai priveşte odată fulgerător şi se face nevăzut în negura mulţimii.

Acum e momentul să văd ce scrie pe acea hârtie blestemată. Scot foaia, închid diplomatul, mă aşez comod pe bancheta cafenie şi încep să citesc. Ironia sorţii face să intre în compartiment doi poliţişti imbrăcaţi în cunoscutele uniforme albastre, purtând pe cap nelipsitul chipiu. Ascund repede actul şi întorc privirea spre fereastra pătată şi plină de o aşa zisă istorie a călătorilor.

Trenul porneşte cu acelaşi zgomot înfiorător. Curiozitatea mă face să îmi înving teama! Strâng documentul blestemat în mâna şi fug repede în baia trenului ca să-l citesc. Ce să vezi? Erau scrise numai tâmpenii fără rost. Nu găsesc absolut nimic de folos, arunc hârtia şi ies din baia îngustă a trenului. Deodată, ceva îmi sare în ochi pe spatele documentului. Îl ridic şi văd scrise următoarele cuvinte:

"Dragă cititorule, se pare că ai fost foarte atras de necunoscuta şi misterioasa servietă. Ai fost uimit când ai deschis-o şi ai fost atât de lacom încât să ţi-o însuşeşti. Aşa-i că ai tremurat în fiecare minut în care ai ascuns diplomatul? Aşa-i că ai vrut să renunţi de nenumărate ori la el dar nu ai reuşit? Chiar dacă te-ai bucurat de premiul altcuiva, ţi-ai dat seama că ai comis un furt. De acum înainte să nu mai pui mâna pe ce nu-ţi aparţine!

În valiză nu sunt decât nişte hărţii fără valoare, aranjate frumos pentru ochii celor lacomi. În viaţă te poţi bucura cu adevărat doar de munca ta şi de banul muncit. Poţi păstra diplomatul ca amintire sau poţi să-l laşi în următoarea gară. Sunt sigur că tu ţi-ai învăţat lecţia şi îţi recomand să laşi şi pe altcineva să o înveţe."

Totul s-a schimbat brusc! Am rămas complet uimit de lucrurile citite. Nu pot să cred că am fost supus unui asemenea test, de un om pe care nu-l cunosc şi nu cred că-l voi cunoaşte vreodată. Am învăţat că de multe ori curiozitatea te distruge şi te face să nu mai judeci.

La sfârşitul scrisorii observ dată 15 Septembrie 2009. Nu îmi vine să cred! Suntem în 15 Aprilie 2014. Cine ştie câţi oameni au păţit ca mine şi şi-au învăţat lecţia.

Trenul ajunge în Bucureşti. Roţile scot acelaşi zgomot ca deobicei, dar de data asta sunetul este mult mai obişnuit, deoarece sunt liniştit şi cu lecţia învăţată. Cobor din tren, las diplomatul pe banca de lângă uşa sălii de aşteptare şi mă pierd în mulţimea infinită.

Halus Robert - Cristian
Aprilie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu