joi, 10 decembrie 2015

De ce mă plimb singur câteodată...

Nu ştiu câţi din voi faceţi acest lucru dar eu o fac în fiecare Duminică. E foarte frumos să te plimbi cu cineva, să mai discuţi, să mai râzi, să mai schimbi câte o idee, două trei. Când eşti însoţit totuşi, nu apuci să obesrvi lucrurile din jurul tău. Nu apuci să vezi acel lucru total neimportant care totuşi îţi poate da o idee genială!

Pornesc într-un pas lent, fără să îmi fac planul dinainte. Unde ajung, acolo e perfect! Prima parte a drumului e un mare haos. Stradă principală, tramvaie, maşini, autobuze... Nu pot să-mi aud nici măcar paşii... Prefer să mă retrag din haos aşa că "virez" la dreapta pe prima străduţă. Dupa vreo 50 de paşi, încep să-mi aud gândurile şi să-mi pun întrebări, asemenea unui copil care are milioane de curiozităţi. De ce poarta aceea e galbenă? De ce arborele ăla e înflorit? De ce în stânga nu-s flori şi în dreapta e plin? 

O serie de întrebări poate fără răspuns şi chiar tâmpite, care mă fac totuşi să uit de toate lucrurile rele prin care am trecut săptămâna anterioară. Oare de ce stă bătrânul ăla în poartă şi priveşte în gol? Poate v-aţi întrebat măcar o singură dată... Şi eu mă întrebam înainte să aleg această zi pe care mi-o dedic mie. Acum pot să spun că ştiu de ce stă acolo. Vrea şi el să mai schimbe ambientul, să vadă ceva nou, sa iasă din monotonie, să uite de greutăţi să schimbe poate o vorbă cu o persoană total străină.

De ce se grăbeşte oare şoferul ăsta care mă claxonează şi mă înjură în timp ce traversez strada pe trecerea de pietoni? Oare nu ştie regulile de circulaţie? Eu sunt sigur că le ştie dar e prea grăbit să le ia în considerare... El se grăbeşte pentru că maşina are pedală de acceleraţie care de fiecare dată te îndeamnă să o apeşi tot mai tare. Se grăbeşte pentru că maşina poate să meargă foarte repede... Se grăbeşte pentru că e singur şi vrea să ajungă cât mai repede la cineva... Sunt sigur că nu ştie cum e să te plimbi singur, pe jos, fără muzică, aer condiţionat şi multe alte beneficii ale maşinii.

De ce se învârte albina asta în jurul meu? Vrea să mă înţepe sau pur şi simplu a văzut ceva nou şi pur şi simplu e în recunoaştere? O las în pace şi după ce face două ture în jurul capului meu, pleacă mai departe. Era doar în recunoaştere. Dacă ridicam mâna asupra ei şi o întrerupeam din plimbarea de Duminică sunt sigur că s-ar fi enervat şi mi-ar fi stricat şi ea la rândul ei plimbarea.

De ce cade frunza aia aşa încet? Probabil a ieşit şi ea din rutina zilnică a arborelui în care era ţinută prizonieră şi a pornit la o plimbare lină spre alte locuri...

Suntem dependenţi de informaţie, dar o culegem doar de pe internet. Ni se pare foarte ciudat să mai ieşim la pas fără căşti în urechi, fără să vorbim cu cineva. De ce să facem asta când avem totul la dispoziţie pe un dispozitiv? Am ales această zi de Duminică pentru a ieşi din monotonie. Recomand tuturor această experienţă şi îi asigur că nu le va părea rău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu