miercuri, 13 aprilie 2016

Pictez vise...

Cu un creion începe totul! Un creion simplu sau poate colorat, cu ajutorul căruia schițezi ceva... Poate o linie, poate două, poate un desen, poate un contur... Dacă intr-adevăr iți place, pui mâna pe un penson și cu diferite culori îți pictezi visele.

Ce frumoasă e copilăria în care orice vis poate deveni realitate, orice vis poate fi schițat pe o hartie, pe asfalt cu puțină cretă, pe un perete, pe tavan sau chiar pe articole vestimentare. Dacă îți vine vreo idee copilărească, o expui pe o cutie sau chiar pe câteva pietre.

Nu am fost niciodată pasionat de desen dar mi-a plăcut să privesc picturi și desene realizate de alți artiști. Mie mi-a plăcut întotdeauna să scriu așa că pun mâna pe o coală albă, pe un stilou aurit și scriu caligrafic numele persoanelor care m-au impresionat prin creativitatea lor: Florina și Larisa

Se ia o coala albă de hârtie și cu un stilou se scriu două nume: Florina și Larisa. Cel mai bine, vă pot descrie ele. Le-am pus câteva întrebări:

1. Cum vă numiți și unde studiați?

Florina: Numele meu este Florina Amăriuței și sunt studentă la USAMV Iași specializarea Peisagistică

Larisa: Mă numesc Larisa Papară și studiez același domeniu la aceeași universitate.

2. Cum v-a venit ideea?

Florina: Larisa a venit cu ideea aproximativ cu o lună în urmă și m-a întrebat dacă nu aș vrea să încep și eu. Am acceptat și iată-mă, am intrat în colaborare cu ea.

Larisa: Ideea mi-a venit în 2012, cu mult înainte să încep facultatea. Am avut și un site oficial pe care l-am redeschis cât de curând: Pictez vise

3. De ce ați ales această nișă?

Răspunsul aici a fost comun: Pentru că ne place și în același timp iubim pictura foarte mult, pur și simplu. Pictăm în timpul liber.

4. Ce așteptări aveți de la acest proiect?

Tot printr-un răspuns comun: Vrem ca oamenii să fie mulțumiți de produsele pe care le oferim și în același timp să le iubească și să le folosească cu aceeași dragoste pe care le-o oferim prin munca pe care o facem.

5. De când lucrați la acest proiect?

După cum am răspuns și la întrebarea de mai sus, împreună lucrăm de aproximativ o lună. Mai multe detalii găsești pe site-ul oficial: pictezvise.ro

6. În concluzie, de ce ”Pictez vise”?

Pentru că noi considerăm un vis ca fiind o dorință, o creație fantastică și deosebită. Deoarece punem pasiune în ceea ce facem, scopul nostru principal este de a-i face pe oameni fericiți prin micile noastre creații. Punem pasiune și culoare, oferim și primim zâmbete, aducem plus valoare în viețile noastre și a celor din jur.

Vă mulțumesc pentru răspunsuri!

Curios, la îndemnul fetelor intru pe site-ul oficial să văd despre ce e vorba. Prima pagină mă întâmpină cu un citat minunat ”Eu îmi visez picturile, apoi îmi pictez visele.” - Vincent Van Gogh, pe un fundal foarte colorat și plin de imaginație. Mai jos, observ tot ce m-ar interesa când accesez un site de calitate: 

DESPRE NOI... - Câteva detalii despre autori;
RECOMANDĂRI - Sfaturi pentru păstrarea calității articolelor vestimentare;
PREȚURI ȘI COMENZI - Prețuri care variază în funcție de complexitatea desenelor;
PORTOFOLIU IDEI... - Ideile autorilor;

Mai jos, găsim ultimele vise împlinite, mai exact fotografii cu tricourile pictate și comercializate. În partea dreaptă a paginii găsim trei chenare care cuprind:

CE AM PICTAT NOU - Ultimele creații;
CATEGORII - Un chenar ce cuprinde următoarele articole: Cutiuțe de bijuterii, Pietre, Pereți și Tricouri;
COMENTARII RECENTE

Vă ofer câteva imagini cu articolele vestimentare oferite de Pictez vise:









În concluzie, ideea fetelor este minunată! Vă recomand cu drag produsele și vă aștept cu un feedback. Orice idee frumoasă trebuie promovată. Chiar dacă suntem viitori ingineri agronomi, imaginația ne conduce departe și ne lasă să ne dezvăluim talentele ascunse!

3 comentarii: